Naționala de tineret e la un pas de calificarea la turneul final al Europenelor U 21. Va juca barajul din postura de cap de serie și este, după mulți ani, mai eficace decât prima reprezentativă.
În avionul care a revenit din deplasările echipelor naționale s-au regăsit două stări de spirit. Dacă, până acum, zâmbetele stăteau pe chipurile celor de la seniori, în timp ce tinerii de la U 21 se așezau cuminți și discreți în spate după câte o nouă înfrângere, de data aceasta a fost invers. Eroii au fost cei din selecționata lui Săndoi, care făcuseră egal în Rusia și se calificaseră de pe primul loc în play-off-ul pentru turneul final al Europenelor U 21. În aceste condiții, se naște logic întrebarea dacă nu cumva ar fi oportun ca deja câțiva dintre cei de la naționala de tineret să facă pasul spre cea de seniori.
Hora, marea speranță
În primul rând, ar fi Silviu Lung jr. România a făcut egal la Piatra-Neamț cu Albania în urma unei greșeli comise de Lobonț. Lung este în formă și apără bine și la tineret, și la Craiova, putând fi oricând o soluție, mai ales că Tătărușanu sau Pantilimon nu sunt, la rândul lor, niște portari care să te dea pe spate. Apoi ar fi Găman, care are însă ghinionul că de fundași centrali nu ducem lipsă la prima reprezentativă. În fine, marea speranță se anunță a fi Hora, un fotbalist foarte talentat, care poate fi folosit ca mijlocaș dreapta sau mijlocaș ofensiv. Cum vârfurile nu prea marchează în naționala lui Răzvan Lucescu, Mihai Costea, dar mai ales Ioniță, recent transferat la FC Köln, pot reprezenta variante de încercat.
Săndoi ar putea fi o soluție bună pentru națională! Putem sacrifica actuala generație de la tineret. Să joace cu ei la seniori. De ce să nu aibă șansa să joace niște copiii talentați? Sorin Cîrțu, antrenor
În momentul de față pot să spun că la echipa de tineret sunt câțiva jucători de perspectivă, care într-un timp relativ scurt pot să pășească spre prima reprezentativă. Acest lucru, Răzvan Lucescu îl știe cel mai bine Emil Săndoi, selecționer România U 21
Eu și toți colegii mei de la tineret ne simțim foarte bine. În doi ani am format un grup valoros, e un grup unit. Trebuie să abordăm acum cât mai serios meciurile din baraj, doar la asta ne gândim Silviu Lung jr, portar România U 21 Torje a făcut deja pasul spre prima reprezentativă, după ce, până la „dubla” cu Albania și Belarus, a fost liderul de valoare al naționalei U 21
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER